Costiţe de porc cu varză acră la cuptor

costite de porc cu varza acra la cuptor jpeg

Varza acră se însoţeşte mereu foarte bine cu foile de dafin, pe care le veţi folosi şi în această mâncare cu costiţe de porc cu varză acră la cuptor. Folosit în Antichitate pentru a încorona capetele imperiale, dafinul este unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute condimente mediteraneene. runzele de dafin, utilizate în toate bucătăriile lumii, au o aromă iute şi uşor amăruie. Deoarece frunzele proaspete sunt foarte amare, pentru mâncăruri sunt folosite frunze uscate.

Costiţe de porc cu varză acră la cuptor - Ingrediente (5 porţii)

600 g costiţe de porc 1 ceapă mare 1 varză acră potrivită ca mărime 2-3 foi de dafin boia de ardei dulce (sau iute) cimbru mărar uscat 2 linguri ulei sare piper

Costiţe de porc cu varză acră la cuptor - Cum se prepară

Se spală costiţele, se dau cu sare, piper şi se lasă 10-15 minute la rece să se condimenteze. Între timp, se toacă ceapa mărunt, se căleşte cîteva minute cu ulei bine încins. Când se înmoaie, se adaugă costiţele, se pudrează cu boia de ardei şi se călesc în continuare, amestecând frecvent pentru a nu se arde.

Când carnea prinde puţină culoare, se adaugă varza tăiată fideluţă (stoarsă bine de zeamă), o foaie de dafin, cimbru, mărar şi circa 50 ml apă călduţă. Se acoperă cu capac şi se pune vasul la cuptor pentru circa 40 de minute.

După ce zeama a scăzut aproape complet, se îndepărtează capacul şi se lasă să se rumenească frumos deasupra. Se serveşte caldă cu mămăliguţă.