Tocană de vită cu ardei

tocana de vita cu ardei jpeg

Un fel de mâncare delicios pentru un meniu în familie la sfârşit de săptămână.

Ingrediente 3 linguri ulei 1 ceapă 500 g carne de vită 2 ardei graşi roşii 2 ardei graşi galbeni 2 căţei usturoi 2 linguri bulion sare piper

Mod de preparare

Într-o cratiţă mare, încingi o lingură de ulei, la flacără medie. Pui ceapa tocată fin, sare şi piper, după gust. Laşi pe foc până când devine sticloasăs, amesteci din când în când. Dai deoparte pe o farfurie.

În aceeaşi cratiţă, adaugi o altă lingură de ulei şi dai focul mai mare. Laşi carnea de vită, tăiată bucăţi, până se rumeneşte pe toate părţile, apoi o scoţi.

În aceeaşi cratiţă, adaugi ultima lingură de ulei şi dai focul iute. Pui ardeii curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi fâşii şi laşi pe foc până se înmoaie, aproximativ 5 minute. Amesteci cu ceapa şi carnea pe care le reaşezi în cratiţă, adaugi bulionul şi usturoiul pisat şi mai laşi pe foc până când intră furculiţa cu uşurinţă în carne.